ZACARIA ȘI
VALLETTA RESIDENCE

ISTORICUL A TREI GENERAȚII. PÂNĂ ACUM.

Grupul de Dezvoltare Zacaria și-a început activitatea în Sibiu în anul 2005. De atunci, prin investiții atente și o evoluție treptată, ne-am extins pe întreg teritoriul României. Până astăzi, am dezvoltat cinci proiecte rezidențiale în Sibiu și în București și zece proiecte industriale în Sibiu, Oradea, Alba Iulia, Arad și Craiova.

Încă de la început, obiectivul nostru a fost dezvoltarea de proiecte rezidențiale de calitate, astfel că, în primii ani ne-am concentrat pe lărgirea portofoliului de terenuri. Cu patru proiecte începute și un al cincilea în faza de lansare, următorul pas este extinderea la nivel național a brandului Valletta, care înglobează investițiile din segmentul rezidențial.
1915

În jurul familiei încă de la început

În 1915 este fondată compania Alf Mizzi&Sons în Malta, o modestă afacere de import de bunuri. Treptat, se extinde în mai multe domenii, printre care și dezvoltare imobiliară. Astăzi, compania operează în țări precum Belgia, Olanda, România, Croația, Libia și Egipt, cu un număr de peste 1.800 de angajați.

2005

Acasă și în România

În 2005, Alf Mizzi&Sons începe activitatea în România, în domeniul imobiliar. În următorii 4 ani, Zacaria își construiește un portofoliu de terenuri potrivite pentru proiecte rezidențiale de calitate.

2008

Rezistăm în fața crizei

În ciuda economiei instabile, în 2008 am inaugurat Zacaria Developments în Sibiu, o companie concentrată pe proiecte rezidențiale. În 2009 facem și prima investiție majoră în segmentul industrial, achiziționând o hală de 22.000 m2 în Sibiu.

2015

O gură de aer într-o capitală aglomerată

În 2015, Zacaria achiziționează două proiecte imobiliare în București: American Village și Valletta Residence. Asta înseamnă 389 de apartamente și 72 de vile care în următorii ani aveau să devină casele spațioase și primitoare ale bucureștenilor.